Un echipaj de la Ambulanță „plimbat” printr-un sat pentru o naștere închipuită

Un echipaj de la Ambulanță „plimbat” printr-un sat pentru o naștere închipuită
Într-un final, după mai bine de 30 de minute de umblat cu girofarul prin sat, cadrele medicale au ajuns la gravida
Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a străbătut zeci de kilometri şi a pierdut câteva ore în miez de noapte, din cauza unei femei agitate. Apelul, venit prin 112, anunța că, într-un sat aproape de Dorohoi, o femeie urma să nască. Aceasta intrase deja în travaliu, iar apelanta, care se recomandase a fi o rudă de-a gravidei, cerea ajutorul cadrelor medicale.
O ambulanţă a plecat de la Botoşani imediat spre caz, cadrele medicale fiind pregătite să asigure asistenţă medicală şi mamei şi bebeluşului, în eventualitatea în care acesta se năştea între timp sau în ambulanţă. Ajunse la faţa locului, cadrele medicale au găsit o casă părăsită, astfel că au apelat iar persoana care a cerut ajutor, de această dată fiind indicată o altă adresă, în acelaşi sat, însă nici acolo nu era nimeni de găsit, titrează Monitorul de Botoșani.
Într-un final, după mai bine de 30 de minute de umblat cu girofarul prin sat, cadrele medicale au ajuns la gravida care “stătea să nască”. „Era, într-adevăr, o tânără însărcinată, însă era în primul trimestru. Nu avea nici o problemă, sarcina era bine şi chiar s-a speriat când ne-a văzut în uşă. Am consultat-o şi a rămas acasă”, a spus un asistent din cadrul SJA Botoşani.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
- 17:33 - Scenariu coordonat? SUA au validat apelul Pakistanului pentru armistițiu cu Iranul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











