Polițiștii de frontieră nu i-au permis ieșirea din România și i-au întocmit dosar penal
"În cursul acestei dimineți, în jurul orei 4,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, pe aliniamentul de control la ieșirea din țară a ajuns un autovehicul marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în România. Polițiștii de frontiera planificați la verificarea documentelor au observat o persoană, ascunsă între banchetele din spate ale mașinii respective. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre un cetățean român, în vârstă de 29 de ani, din județul Botoșani, care a declarat că a recurs la această metodă, în încercarea de a ieși din țară, fiindcă se afla sub control judiciar pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt, dar el dorea să ajungă în Germania", precizează sursa citată.
Polițiștii de frontieră nu i-au permis ieșirea din România și i-au întocmit dosar penal pentru tentativă de ieșire din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.
Sursa: Realitatea de Botosani