Un șofer din județul Botoșani a fost rănit joi, 30 octombrie, după ce autotrenul pe care îl conducea s-a răsturnat pe DN 17, în afara localității Valea Putnei. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accidentul s-a produs în jurul orei 13:30, pe direcția Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei. Potrivit poliției, bărbatul de 68 de ani conducea un ansamblu format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă încărcată cu semințe de floarea-soarelui.
Conducătorul auto a pierdut controlul direcției într-o curbă la dreapta, pe un carosabil umed. Vehiculul a intrat în derapaj și s-a răsturnat pe partea stângă, pe sensul său de mers. Polițiștii consideră că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
Victima a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată inițial la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Ulterior, a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru investigații suplimentare.
Testarea cu etilotestul a dat un rezultat negativ, iar verificările au confirmat că bărbatul deținea permis de conducere valabil. La fața locului s-au deplasat polițiști rutieri din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc și un tehnician criminalist.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.