Social· 1 min citire

Troiță din penitenciar sfințită de Înaltpreasfințitul Teofan

Troiță din penitenciar sfințită de Înaltpreasfinţitul Teofan

Troiță din penitenciar sfințită de Înaltpreasfinţitul Teofan

Scris de Sergiu Badarau Publicat: 6 iun. 2022, 19:06

Marți se celebrează 30 de ani de la redeschiderea Liceului Teologic „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Agapia.

Înalții ierarhi din Arhiepiscopia Iașilor au o săptămână încărcată de evenimente, care a început de ieri. Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie și a sfințit biserica și a casa socială în parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Unguroaia, comuna Cristești, județul Botoșani. 

Ulterior, IPS Teofan a sfințit Troița martirilor care se află ridicată în cadrul Penitenciarului Botoșani. Tot ieri, Preasfințitul Antonie, Episcop de Bălți, a venit la Catedrala mitropolitană din Iași unde a oficiat Sfânta Liturghie, în timp ce PS Nichifor Botoșăneanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie și a resfințit biserica și casa socială din parohia Magazia, comuna Crăcăoani, din județul Neamț.

Astăzi, IPS Teofan participă la Conferința preoțească de primăvară, care are loc la Ibănești, județul Botoșani, în timp ce PS Nichifor Botoșăneanul va vizita Seminarul de Teologie Ortodoxă Veniamin Costache de la Mănăstirea Neamț.

Marți se celebrează 30 de ani de la redeschiderea Liceului Teologic „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Agapia. La eveniment va participa și IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, iar pe agenda întâlnirii figurează și pomenirea profesorilor și ostenitorilor de la liceu care s-au stins din viață.


Sursa: Realitatea de Botosani

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Social