Șofer beat, imobilizat de trecători

Șofer beat, imobilizat de trecători
La data de 2 august 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto, este posibil, să se afle sub influența alcoolului.

Un bărbat de 48 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul George Enescu, ajuns la intersecția cu Bulevardul Mihai Eminescu, a schimbat direcția de deplasare înspre strada Nicolae Iorga, împrejurare în care a intrat în coliziune cu scuarul de separare al celor două sensuri de deplasare.
În urma impactului, bărbatul și-a continuat pentru puțin timp deplasarea, ulterior oprind și fiind imobilizat de trecători.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News