Este al treilea caz de îmbolnăvire cu virusul West Nile înregistrat în acest an la spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Un nou caz de infectare cu virusul West Nile a fost înregistrat la spitalul de Boli Infecțioase din Iași, fiind vorba despre o femeie de 48 de ani din județul Botoșani. Pacienta a fost dusă inițial la spitalul de Neurochirurgie din Iași, cu suspiciune de atac cerebral, după ce i s-a făcut rău și a căzut în via unde lucra.
Examenul computer tomograf și consultul neurologic au exclus acest diagnostic, ea fiind direcționată către spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
"Pacienta prezenta la evaluarea clinică febră de 38 grade, cefalee, vertij și vărsături. Echipa medicală a procedat la efectuarea puncției lombare care a confirmat un diagnostic inițial de meningită pentru care s-a inițiat imediat tratamentul. Analizele medicale au confirmat prezenta virusului West Nile. Simptomele îmbolnăvirii cu acest virus se pot confunda cu cele ale unei viroze respiratorii dar pot provoca și meningită", a declarat medicul Florin Roșu, managerul spitalului de Boli Infecțiopase din Iași.
Pacienta se află sub tratament și beneficiază inclusiv de suport psihologic întrucât a prezentat atacuri de panică, insomnii, dar se confruntă și cu un sindrom anxios.
Ea va mai rămâne câteva zile internată în spital.
Este al treilea caz de îmbolnăvire cu virusul West Nile înregistrat în acest an la spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Sursa: Realitatea de Botosani