Biserică distrusă de incendiu (FOTO)

Biserică distrusă de incendiu (FOTO)
Focul aprins în sobă pentru a încălzi biserica s-a transformat într-un incendiu care a distrus mai bine de jumătate din lăcașul de cult. Și asta după un jar căzut din soba a aprins materialele combustibile. S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în satul Tudor Vladimirescu comuna Albești.

Alarma s-a dat puțin după ora 23.00. La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trusesti și Detesanentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu o autospeciala cu apa și spuma. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din pronaos, dar și o parte din acoperiș, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție. Concomitent cu acțiunea de stingere, s-a intervenit pentru evacuarea bunurilor din biserica și altar.
Pentru stingerea incendiului și inlaturarea efectelor au intervenit, in total, 16 pompieri militari și voluntari.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News