Actualitate· 2 min citire

400 de euro prețul unui dosar penal

400 de euro preţul unui dosar penal

400 de euro preţul unui dosar penal

Scris de Monica Ghinet Publicat: 14 iun. 2022, 14:04

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetățean cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi  fals

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetățean cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi  fals.

În data de 11 iunie 2022, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un bărbat cu dublă cetățenie, română și R Moldova, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, bărbatul în vârstă de  în vârstă de 28 de ani a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a obținut documentul contra sumei de 400 de euro, de la un cetățean străin, cu scopul de a fi folosit la locul de muncă din Germania, întrucât permisul de conducere eliberat de R. Moldova nu este recunoscut în Germania.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.


Sursa: Realitatea de Botosani

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate