Social· 2 min citire

Transport cu textile second hand care prezintă risc pentru sănătatea și siguranța consumatorilor, oprit de Garda de Mediu

Transport cu textile second hand care prezintă risc pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor, oprit de Garda de Mediu

Transport cu textile second hand care prezintă risc pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor, oprit de Garda de Mediu

Scris de Sergiu Badarau Publicat: 21 iul. 2022, 17:48

De asemenea, nu erau însoțite de documente din care să reiasă informații referitoare starea de funcționare, instrucțiuni de utilizare, precum și alte informații necesare consumatorului

Comisarii Gărzii de Mediu din Botoșani au verificat un transport de textile second hand și au constatat că acestea erau neigienizate, prezentau urme, pete și păr de animale, fiind nepotrivite pentru consumatori. În urma verificărilor, comisarii au decis să retrimită hainele către expeditor.

”În baza Protocolului de Colaborare semnat la nivel național, comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani împreună cu comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani au efectuat o acțiune de inspectie și control ca urmare a informațiilor transmise de către Garda de Mediu Bihor privind transportul de bunuri second hand, destinatar o persoană juridică din județul Botoșani”, a transmis, miercuri, Garda de Mediu Botoșani.

Sursa citată a precizat că s-a constat că produsele transportate nu respectă legislația în vigoare și prezintă risc pentru sănătatea și siguranța consumatorilor și totodată deșeurile nu se pot valorifica de către destinatar.

Comisarii au precizat că bunurile second hand, donate, nu erau corespunzător igienizate (aveau pete, fire de păr, resturi alimentare), articolele de îmbrăcăminte nu prezentau niciun document privind denumirea, marcarea, compoziția, precum și etichetarea produselor textile.

De asemenea, nu erau însoțite de documente din care să reiasă informații referitoare starea de funcționare, instrucțiuni de utilizare, precum și alte informații necesare consumatorului.

”Comisariatul Județean Botoșani al Garda Națională de Mediu a dispus prin Nota de Constatare măsura în sarcina destinatarului de returnarea produselor către expeditor”, au mai precizat comisarii.


Sursa: Realitatea de Botosani

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Social