Incendiu pornit de la o lumânare

Incendiu pornit de la o lumânare
Din interiorul locuinței a fost scoasă și o butelie, fiind eliminat riscul producerii unei explozii. Incendiul a fost stins după mai bine de două ore, cauza probabilă fiind o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Pompierii din cadrul Stației Săveni au fost solicitați aseară să intervină pentru stingerea unui incendiu în localitatea Hănești.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, apelantul anunțând că în interior este posibil sa fie surprinsă proprietara locuinței. Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la întreaga locuință, iar proprietara, în vârstă de 73 de ani, era scoasă din interior de către localnici.
Femeia nu a suferit arsuri, dar a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare. Din interiorul locuinței a fost scoasă și o butelie, fiind eliminat riscul producerii unei explozii. Incendiul a fost stins după mai bine de două ore, cauza probabilă fiind o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 18:33 - Nicușor Dan, declarații de ultim moment despre criza politică internă și scena internațională - LIVE TEXT
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











