Incendiu devastator în Săveni (FOTO)

Incendiu devastator în Săveni (FOTO)
Pompierii din Săveni și Dorohoi au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o gospodărie din satul Bodeasa, orașul Săveni. Alarma s-a dat puțin după ora 05.00. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau casa și mai multe anexe.

La această oră, incendiul este localizat și se lucrează pentru înlăturarea efectelor. În sprijinul pompierilor au venit și colegii din turele libere, dar si voluntarii din oraș.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, in total, 16 pompieri militari și voluntari, aproape cinci ore.
Au ars casa și trei anexe (un depozit de cereale, un adăpost de animale și unul de păsări), un porc si peste 40 pasari. S-au salvat și protejat de foc mai multe bunuri din interiorul casei, utilaje agricole, un autoturism, alte construcții din gospodărie și trei porci.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News