EURO 2024: Spania s-a calificat în optimi
EURO 2024: Spania s-a calificat în optimi
Ibericii au dominat autoritar prima parte a duelului
Echipa națională de fotbal a Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia, campioana en titre, cu scorul de 1-0, joi seara, în Grupa B.
Ibericii au dominat autoritar prima parte a duelului de la Gelsenkirchen, doar portarul italienilor făcând ca tabela să rămâne neschimbată până la pauză.
Duelul a început cu ocazia din minutul 2 a lui Pedri. Acesta a reluat cu capul din 7 metri, dar Donnarumma a respins. Portarul lui PSG a respins apoi şutul din unghi al lui Morata, a deturnat de sub transversală şutul lui Fabian Ruiz, şut de la circa 22 de metri, ibericii încheind prima repriză cu o altă şansă a lui Fabian Ruiz, şut reţinut de Donnarumma.
După pauză, Pedri a avut două oportunităţi bune, dar a trimis pe lângă în primă instanţă, iar apoi şutul său de la 22 de metri a fost reţinut de Donnarumma. Echilibrul de pe tabelă s-a rupt în minutul 55, când Nico Williams a centrat în faţa porţii, Morata a deviat, Donnarumma a reuşit să respingă, dar a făcut-o în Calafiori, iar din fundașul italian mingea a intrat în poartă.
Acesta este cel de-al şaselea autogol marcat la EURO 2024. Și după gol, ocaziile mari au fost la poarta italienilor, cea mai mare fiind ratată de Nico Williams. În minutul 70, acesta a nimerit bara după ce a trecut de Di Lorenzo. Italia a echilibrat jocul pentru o perioadă şi a încercat să se apropie de poarta lui Unai Simon, însă fără a crea mare pericol.
Cu acest succes, Spania a câștigat grupa și este calificată în faza eliminatorie, iar Italia va trebui să lupte pentru calificare cu Croaţia, în ultimul meci.
Citește și:
- 18:57 - Două mutări la 45 de minute una de alta: Farul l-a dat afară pe Ianis Zicu și l-a numit antrenor pe Flavius Stoican
- 16:03 - Dinamo rămâne fără victorie în play-off, după 1-1, de Paște, pe terenul lui CFR Cluj
- 07:36 - Răzvan Lucescu a plecat din România de Paște, cu ochii în lacrimi. Ce sfat le-a transmis românilor
- 12:41 - Se răcește relația între naș și fin? Gigi Becali, tenisuni cu Mirel Rădoi din cauza lui Chiricheș
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











