VREMEA 25 IANUARIE. VREME NEOBIȘNUIT DE CALDĂ PENTRU ACEASTĂ PERIOADĂ

VREMEA 25 IANUARIE. VREME NEOBIȘNUIT DE CALDĂ PENTRU ACEASTĂ PERIOADĂ
Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade
Astăzi, vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit pentru aceastã perioadã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în sud-est unde, mai ales în primele ore, pe arii restrânse va plouă slab. Dimineaţa, în zonele joase îndeosebi din vest, centru şi est local va fi ceaţã (izolat persistentã) posibil asociatã cu burniţã.
Vântul va suflă slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în sud-estul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, mai coborâte în zonele cu ceaţă persistentă
În Capitală, Vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit pentru ultima decadã a lunii ianuarie. Cerul va deveni variabil, însã dimineaţa probabilitatea de ceaţã va fi ridicatã. Vântul va suflă slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 10 grade.
La munte, Valorile termice vor fi în creştere faţã de cele din intervalul precedent, astfel cã vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit pentru aceastã perioadã. Cerul va fi variabil, iar vântul va suflă slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în masivele sud-estice.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News













