VON DER LEYEN, DUPĂ TAXELE DE 30% ANUNȚATE DE TRUMP: VOM FACE TOŢI PAŞII NECESARI PENTRU A PROTEJA INTERESELE UE

VON DER LEYEN, DUPĂ TAXELE DE 30% ANUNȚATE DE TRUMP: VOM FACE TOŢI PAŞII NECESARI PENTRU A PROTEJA INTERESELE UE
30% taxe vamale impuse UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă că UE este pregătită să facă pașii necesari pentru a-și proteja interesele în cazul în care SUA impun taxe vamale de 30% de la 1 august.
Blocul este în continuare pregătit „să continue să lucreze pentru obţinerea unui acord până la 1 august”, a mai precizat von der Leyen.
„Puţine economii din lume sunt pe măsura UE în ceea ce priveşte nivelul de deschidere şi de aderare la practici comerciale corecte”, a adăugat ea.
„Vom face toţi paşii necesari pentru a proteja interesele UE, inclusiv adoptarea de contramăsuri proporţionale dacă va fi necesar”, a avertizat şefa executivului UE.
„Impunerea de taxe vamale de 30% asupra exporturilor UE ar perturba lanţurile de aprovizionare transatlantice esenţiale, în detrimentul întreprinderilor, consumatorilor şi pacienţilor de pe cele două părţi ale Atlanticului”, a denunţat von der Leyen.
30% taxe vamale impuse UE
Președintele SUA Donald Trump a anunțat sâmbătă că, începând cu 1 august, intenționează să majoreze taxele vamale asupra produselor europene la 30%.
„Statele Unite ale Americii au acceptat să continue colaborarea cu Uniunea Europeană, în ciuda faptului că avem unul dintre cele mai mari deficite comerciale cu voi. Cu toate acestea, am decis să mergem mai departe, dar doar cu un COMERȚ mai echilibrat și echitabil”, a scris liderul de la Casa Albă.
În cazul în care UE ar decide să răspundă cu majorări de taxe vamale, Trump a adăugat că nivelul de 30% ar putea crește și mai mult.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














