VIDEO Peste 200 de percheziţii în toată ţara pentru combaterea infracționalității

VIDEO Peste 200 de percheziţii în toată ţara pentru combaterea infracționalității
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri
Poliţia Română anunţă că în această dimineaţă efectuează peste 200 de percheziţii în toată ţara pentru combaterea criminalității, în principal a celei economice.
Astăzi, Poliția Română efectuează 205 percheziţii în toată ţara, pentru combaterea infracționalității, în principal a celei economice, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. și alte unități de parchet, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune, fals, spălarea banilor, furt calificat, obținere ilegală de fonduri, contrafacere, abuz de încredere, criminalitate informatică, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiuni în domeniul silvic, trafic de droguri de risc și de mare risc și trafic de persoane.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.
Citește și:
- 08:48 - Primăvară „clasică”: meteorologii anunță temperaturi și precipitații normale pentru început de aprilie. Prognoza pe 4 săptămâni
- 08:27 - Ediție EVENIMENT la Realitatea Plus: Românii, în direct cu Laurențiu Botin despre CRIZA carburanților
- 08:22 - Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos
- 08:20 - Traian Băsescu le recomandă românilor să lase mașinile acasă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











