TELECABINA ȘI TELESCAUNUL SPRE COTA 2000 RĂMÂN OPRITE. PÂRTIILE, ÎNCHISE PENTRU AMENAJARE

TELECABINA ȘI TELESCAUNUL SPRE COTA 2000 RĂMÂN OPRITE. PÂRTIILE, ÎNCHISE PENTRU AMENAJARE
Telecabina și telescaunul care duc până la Cota 2000 nu funcționează
Astăzi, 26 decembrie, iubitorii sporturilor de iarnă din Sinaia întâmpină dificultăți, deoarece telecabina și telescaunul care duc până la Cota 2000 nu funcționează. Într-o actualizare postată pe pagina oficială de Facebook, Gondola Sinaia a anunțat că momentan sunt operaționale doar Gondola Sinaia (traseul 1000-1400) și telecabina care urcă până la altitudinea de 1400 de metri.
„Echipele deschiciurează instalațiile de altitudine. Nu vom porni azi cu instalațiile de altitudine, spre și la Cota 2000”, au informat reprezentanții serviciului de transport pe cablu.
De asemenea, domeniul schiabil este închis astăzi pentru amenajare pe întreaga durată a zilei. Condițiile meteo nefavorabile, inclusiv vântul puternic, complică situația. Conform prognozelor, vineri, 27 decembrie, se așteaptă rafale de vânt care depășesc limita de siguranță pentru funcționarea instalațiilor de transport pe cablu, dar există speranțe că sâmbătă condițiile meteorologice se vor îmbunătăți.
Astfel, cei care plănuiesc să schieze în perioada următoare sunt sfătuiți să urmărească actualizările oficiale pentru informații despre redeschiderea pârtiilor și a instalațiilor de transport.
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











