Senatorul Trufin reacționează după ce deputatul Rotaru a cerut demisii în PSD Botoșani

lucian trufin (2)
Deputatul PSD Răzvan Rotaru a cerut demisii în cadrul partidului ca urmare a rezultatelor obținute de social democrați la alegerile europarlamentare. Mai mult, parlamentarul a spus că toți cei care au făcut parte din tabăra Dragnea ar trebui să facă pasul în spate.La 24 de ore de la declarațiile deputatului Rotaru, senatorul PSD Lucian Trufin a trimis un comunicat de presă prin care anunță că social democrații au câștigat alegerile la Botoșani. PSD este pe primul loc, cu trei procente peste PNL, dar rezultatul este slab comparative cu alte alegeri.Interesant este că nu au avut nicio reacție Doina Federovici și Marius Budăi, președintele PSD Botoșani și respectiv președintele executive.“Partidul Social Democrat rămâne lider în opțiunile de vot ale botoșănenilor. Avem adevărați campioni la aceste alegeri și mă refer aici la organizațiile locale ale PSD din Săveni, Vlăsinești, Cordăreni, Manoleasa, Hilișeu Horia. PSD a câștigat în 49 din cele 78 de UAT-uri din județ și a obținut cele mai multe voturi în municipiile Botoșani și Dorohoi. Mai mult de atât, PSD a câștigat în 12 UAT-uri conduse de primari liberali, pierzând doar în 4 conduse de social democrați” a declarat senatorul Lucian Trufin.“Cea mai mare greșeală pe care poate să o facă acum Partidul Social Democrat este să renunțe la implementarea programului de Guvernare. În cazul în care nu se vor găsi soluții pentru continuarea acestei guvernări, eu, împreună cu colegii din conducerea PSD Botoșani (mai puțin cei care doar știu să ceară demisii fără să contribuie cu nimic la luptele electorale), rămânem cu fruntea sus pentru că ne-am bătut pentru botoșăneni, am adus fonduri în județ iar aceste lucruri se văd cu ochiul liber.Pentru cei care astăzi din interior cer demisii le transmit să se autoevalueze. Responsabilitatea procentului obținut este a tuturor membrilor de partid, mai ales a celor care, datorită acestui partid, ocupăm funcții și demnități, și susțin ca analiza scorului electoral să o avem în interiorul partidului. Îi felicit pe toți cei care s-au implicat – militanți, consilieri locali și județeni, primari pentru munca depusă în campanie și efortul făcut în ziua votului. Scorul obținut de PSD în județul nostru sub conducerea doamnei președinte Doina Federovici și a domnului Marius Budăi, președinte executiv, menține PSD Botoșani pe locul 7 în clasamentul național pe organizații”, a mai adăugat senatorul social-democrat.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

