Actualitate· 2 min citire

ȘEFUL ORNISS, LA DNA: NU EXISTĂ NICIO POSIBILITATE DE INFLUENȚARE A VERIFICĂRILOR DE SECURITATE

ŞEFUL ORNISS, LA DNA: NU EXISTĂ NICIO POSIBILITATE DE INFLUENŢARE A VERIFICĂRILOR DE SECURITATE

ŞEFUL ORNISS, LA DNA: NU EXISTĂ NICIO POSIBILITATE DE INFLUENŢARE A VERIFICĂRILOR DE SECURITATE

Realitatea de Botosani
Scris de Realitatea de Botosani Publicat: 17 oct. 2024, 13:32

Marius Petrescu a fost chemat la DNA pentru a fi audiat în calitate de martor

Directorul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), Marius Petrescu, a declarat joi, după ce a fost audiat la DNA, că nu există nicio posibilitate de influențare a verificărilor de securitate, iar avizele se dau în termene legale și sunt argumentate "beton".

Marius Petrescu a fost chemat la DNA pentru a fi audiat în calitate de martor, în dosarul în care senatorul Eugen Pîrvulescu a fost pus sub urmărire penală pentru instigare la cumpărare de influență.

La ieșirea de la audieri, Marius Petrescu a negat că i-ar fi cerut cineva să urgenteze eliberarea unui certificat ORNISS și că lucrurile "s-au lămurit".

"S-au lămurit lucrurile și acum pentru toată lumea sunt clare. (...) Confuziile au fost făcute din necunoașterea legii. (...) Faptul că autorizarea la informații clasificate nu se poate face decât după numirea în funcție, la solicitarea expresă a șefului instituției angajatoare. Totul se face în niște termene precise de instituții cu atribuții stabilite clar în legislația în vigoare. Nu există nicio posibilitate, nici măcar teoretică, de influențare a verificărilor de securitate, iar avizele se dau în termene legale și sunt argumentate beton. (...) Secretarul de stat care a apărut fusese verificat și avea autorizație valabilă și în ziua de azi", a precizat Marius Petrescu.

Săptămâna trecută, DNA a anunțat că i-a pus sub acuzare pe senatorul Eugen Pîrvulescu pentru instigare la cumpărare de influență, și pe Marian-Cătălin Burcescu, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

În dosar, mai sunt cercetate alte două persoane pentru trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență.

Conform DNA, în cursul anului 2022, persoana acuzată de trafic de influență, la instigarea lui Eugen Pîrvulescu și beneficiind de ajutorul celeilalte persoane inculpate și al lui Marian-Cătălin Burcescu, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis persoanei acuzate de trafic de influență suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influență asupra unei alte persoane care deținea o funcție importantă în cadrul instituției desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS în beneficiul martorului respectiv.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate