Schimbare radicală a vremii: de miercuri, ploi, vânt și temperaturi în scădere accentuată. La munte sunt așteptate ninsori

Schimbare radicală a vremii: de miercuri, ploi, vânt și temperaturi în scădere accentuată. La munte sunt așteptate ninsori
Meteorologii anunță o schimbare radicală a vremii
Meteorologii anunță o schimbare radicală a vremii: de miercuri, ploile vor cuprinde toate regiunile țării, iar temperaturile vor scădea semnificativ. La munte și în nordul Moldovei se vor semnala lapoviță și ninsoare, iar vântul va atinge 45-50 km/h, semnalând intrarea iernii în drepturi.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de miercuri, de la ora 10.00, și până duminică, la ora 20.00, care vizează ploi importante cantitativ, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, intensificări ale vântului şi o răcire a vremii.
Astfel, potrivit meteorologilor, precipitaţiile se vor extinde dinspre vest şi sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Vor fi ploi, dar în nordul Moldovei, în seara şi noaptea de joi spre vineri vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Până la sfârşitul intervalului, se vor acumula cantităţi de apă de 10-25 l/mp, iar în regiunile sudice şi sud-estice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali de 35-45 l/mp şi local de 60-80 l/mp.
Local şi temporar, vântul va avea intensificări, miercuri, în vestul şi estul ţării, iar din noaptea de joi spre vineri în regiunile sud-estice, cu rafale în general de 45-50 km/h. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali vor fi rafale de 70-90 km/h.
Vremea se va răci semnificativ, miercuri, în vest şi nord-vest, apoi şi în restul zonelor.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











