România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE- date EUROSTAT

România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE- date EUROSTAT
Dobânzile medii la care se împrumută statul român pe termen lung au avut cea mai mare creștere de la o lună la alta și au ajuns la cel mai ridicat nivel din Europa, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Tendința de creștere a fost una generalizată, dar s-a manifestat mai pregnant în Europa Centrală și de Est, ca urmare a temerilor că efectele războiului din Ucraina se vor manifesta mai acut în această regiune.
Dobânzile medii ale obligațiunilor pe zece ani au crescut cu 0,4 puncte procentuale în UE, la 2,3% pe an.
Dincolo de evoluția din România, randamentele titlurilor de stat au urcat semnificativ și în Ungaria, la 7,2% pe an (în creștere cu 0,6 pp), Polonia – 6,6% (în creștere cu 0,7 pp) și Cehia – 4,6% (în creștere cu 0,6 pp), potrivit Curs de Guvernare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News