REVELION cu mii de oameni în stradă la Botoșani / VIDEO

revelion 2019 (13)
Mii de botoșăneni au ieșit în stradă, în ultima seară din 2018, pentru a petrece Revelionul. Mai bine de jumătate din Pietonalul Unirii s-a umplut botoșăneni veniți să asiste la spectacolul organizat de primărie.
La fel ca la majoritatea evenimentelor organizate în ultimii ani de primărie, bugetul a fost unul de criză. Nu s-au putut aduce nume mari din muzica românească dar s-a preferat un spectacol cu mulți artiști locali.Fetele din Botoșani și Francisca au încălzit publicul iar Gelu Graur a făcut un show total cum nu ar fi făcut mulți artiști consacrați.Fostul semifinalist de la Vocea României a avut câteva mesaje cu un puternic impact, a cântat melodii din anii ’80 – ’90 care erau cunoscute inclusiv de copii de 13-14 ani, a coborât de pe scenă și i-a salutat pe cei aflați în primele rânduri iar pe final a dedicat o melodie celor care au rude și prieteni plecați la muncă în străinătate.Înainte de miezul nopții, pe scenă a urcat SHIFT, un tânăr aflat pe val în muzica românească, care a avut mai multe colaborări cu Connect-r, Ioana Ignat sau Ruby și care este foarte apreciat de adolescenți.La trecerea dintre ani, botoșănenii au avut parte de un foc de artificii după care pe scenă a urcat Paula Seling și i-a făcut botoșăneni să rămână în stradă până după ora 1.00.https://youtu.be/4GMkOMDbKDU






Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:57 - Explicația surprinzătoare a Maiei Sandu după decretul pentru Traian Băsescu: „Nu puteam face asta mai devreme”
- 18:31 - Mandat încheiat prematur! Cosmin Olăroiu nu mai continuă pe banca Emiratelor Arabe Unite
- 17:27 - Italia trimite avioane de luptă și militari în România după incidentul de la Galați! Misiunea a fost urgentată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














