Noul subprefect a depus jurământul cu masca la gură VIDEO

Noul subprefect a depus jurământul cu masca la gură VIDEO
În această dimineață, la Instituția Prefectului Botoșani, în cadrul unui ceremonial restrâns, a fost învestit în funcție subprefectul județului Botoșani.
În această dimineață, la Instituția Prefectului Botoșani, în cadrul unui ceremonial restrâns, a fost învestit în funcție subprefectul județului Botoșani.
Rodica Zelincă a depus jurământul sub conducerea secretarului de stat, Gheorghe Sorescu, în sistem de videoconferință, în prezența prefectului județului Botoșani, Dan Nechifor, a membrilor Cancelariei, dar și a conducerii structurilor MAI și a celor din subordinea Instituției Prefectului Botoșani.
“În continuarea exercitării funcției de subprefect al județului Botoșani, prioritatea este interesul public, îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu responsabilitate, eficiență, imparțialitate, atitudine obiectivă, neutră față de orice interes, altul decât interesul public, transparență și bună-credință. Mă voi implica în împlementarea măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei de coronavirus cu obiectivitate și responsabilitate în luarea deciziilor, mă va preocupa ca dreptul la igienă individuală și colectivă să fie garantat, conform art. 422 din Codul Aministrativ care prevede: asigurarea de către autoritățile/instituțiile publice de condiții normale de muncă și igienă de natură să ocrotească sănătatea și integritatea fizică și psihică a personalului. Coronavirus este o boală virală cu contagiozitate ridicată astfel încât măsurile de prevenire și combatere a bolii trebuie să fie prioritare. Să fim cu toții sănătoși”, a declarat subprefectul Rodica Zelincă.
“Prin această numire, am întărit echipa de la nivelul Instituției Prefectului Botoșani într-o perioadă în care este nevoie de expertiza fiecăruia. Ne aflăm în stare de urgență ca urmare a răspândirii coronavirus și pe teritoriul României, iar prioritatea zero este să fim în permanență în slujba oamenilor”, a declarat prefectul Dan Nechifor.
Citește și:
- 10:24 - Ministrul Justiției, despre numirea șefilor parchetelor de către Nicușor Dan: „La capătul acestui drum nu sunt mize personale, nume sau orgolii”
- 09:53 - Cum va fi vremea de Paște? Prognoză specială de la meteorologul ANM Radu Ilea
- 09:34 - Membrii CNA, convocați de Mihail Neamțu în urma retragerii licenței Realitatea Plus
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











