NOI MĂSURI DE SPRIJIN PENTRU PLATA FACTURILOR LA CURENTUL ELECTRIC, PREGĂTITE PÂNĂ ÎN PRIMĂVARA ANULUI VIITOR

NOI MĂSURI DE SPRIJIN PENTRU PLATA FACTURILOR LA CURENTUL ELECTRIC, PREGĂTITE PÂNĂ ÎN PRIMĂVARA ANULUI VIITOR
Sprijin și pentru prosumatori
„Noi vom gândi măsuri de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, nu în funcţie de volumul, de consumul lunar”, a spus ministrul Energiei.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, invitat vineri, 19 iulie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, a spus că noi măsuri de sprijin pentru plata facturilor la curentul electric, adresate consumatorilor vulnerabili, vor fi pregătite până în primăvara anului viitor.
Oficialul a precizat că până la data de 1 aprilie 2025 nu vor fi probleme în ceea ce privește prețurile la energia electrică, întrucât schema de compensare-plafonare va funcționa până atunci.
„Dincolo de acest orizont de timp, noi vom gândi măsuri de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, nu în funcţie de volumul, de consumul lunar - aşa cum ştim acum sub 100 de kilowaţi-oră este cel mai mic preţ plafonat, 0,68 lei kilowatt-oră - şi în funcţie de situaţia socio-economică a fiecărei gospodării.
Şi lucrăm la această chestiune. O vom avea pregătită până în primăvara anului viitor.”, a adăugat ministrul Energiei, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Sprijin pentru prosumatori
De asemenea, Sebastian Burduja a spus că ar fi corect să fie gândite măsuri de sprijin pentru prosumatorii din țară înainte ca statul să le impună acestora obligații, cum ar fi aceea de a monta baterii pentru stocarea energiei, care nu sunt ieftine.
Ministrul a precizat că președintele Klaus Iohannis a întors în Parlament legea ce prevedea oceastă obligație, astfel că în acest moment nu se aplică.
„Parlamentul se va reuni în toamnă şi cred că vor fi mai multe amendamente pe textul de lege, iar iarăşi, ca un principiu, înainte să impunem o obligaţie, trebuie să gândim un program de sprijin prin care actualii prosumatori să poată accesa subvenţii de la Guvern, de la statul român.”, a subliniat ministrul.
Citește și:
- 14:56 - 1. Hagi face pasul în spate la Farul: Popescu devine acționar majoritar. „Regele”, tot mai aproape de banca naționalei
- 14:04 - Țiriac și Bolojan: trafic de influență sau doar privilegii fiscale?
- 13:48 - Cristian Rizea prezintă la Rizea TV dovada de la Poliția din Monte Carlo că lichidul aruncat asupra sa a fost doar suc de roșii
- 11:39 - Primul oraș din țară care introduce radare fixe. Șoferii vor primi amenzile prin poștă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











