Actualitate· 2 min citire

La mulți ani, tuturor copiilor aflați în centrele de plasament!

La mulți ani, tuturor copiilor aflați în centrele de plasament!

La mulți ani, tuturor copiilor aflați în centrele de plasament!

Scris de Sergiu Badarau Publicat: 1 iun. 2021, 19:28

Ziua de 1 IUNIE va fi marcată și cu un meniu special care va conține și dulciuri, fructe și înghețată, și de care se vor bucura toți copiii aflați în sistemul rezidențial de protecție.

1 IUNIE - Ziua Internațională a Copilului, este ziua în care revenim cu toții la momentele tandre și plăcute ale copilăriei inocente, alături de generația în creștere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conștientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar și că, toți copiii au nevoie de sprijinul și atenția noastră zi de zi.

În județul Botoșani, echipa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului dorește să aducă zâmbete pe chipurile celor aproximativ 300 de copii din sistemul rezidențial de protecție, marcând această zi dedicată lor prin diverse evenimente, petreceri în aer liber, activități și jocuri, excursii, karaoke, vizionare de film cu sprijinul a mai multor persoane, sponsori și ONG-uri sensibile la nevoile copiilor.

Astfel, în municipiul Botoșani copiii din centrele de plasament, apartamentele sociale și casele de tip familial vor participa la concursul sportiv de tenis organizat de D.G.A.S.P.C. Botoșani în data de 2 iunie, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, vor merge la piscina din cadrul Complexului de Agrement Cornișa – Aqua Park & Sports iar un grup de copii vor merge într-o excursie la mănăstirile din județ.

Toți copiii din celelalte unități rezidențiale vor fi implicați în jocuri, concursuri, competiții sportive, spectacole de muzică și dans, modelaje din baloane urmate de premii surpriză, desene pe asfalt, petreceri.

Ziua de 1 IUNIE va fi marcată și cu un meniu special care va conține și dulciuri, fructe și înghețată, și de care se vor bucura toți copiii aflați în sistemul rezidențial de protecție.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani este alături de toți copiii și urează acestora La mulți ani!


Sursa: Realitatea de Botosani

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate