Încă patru porci cu suspiciune de pestă, la Rădăuți Prut

Radauti Prut PESTA
Noul focar de Pestă Porcină Africană, confirmat în satul Rediu, comuna Rădăuți Prut, a determinat conducerea Instituției Prefectului și a Direcției Sanitar- Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor să organizeze astăzi o întâlnire cu membrii Unității de Sprijin a Centrului Local de Combatere a Bolilor, activată la Rădăuți- Prut.
La discuții au participat și primarul comunei Rădăuți Prut, Viorel Nichiteanu, reprezentanții Direcției Agricole, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră.
În cadrul întâlnirii s-a pus accent pe respectarea tuturor măsurilor menite a preveni și a reduce la maximum portarea virusului PPA în alte exploatații din zonă- atât de către autoritățile locale cât și de către cetățenii din comună, proprietari de animale.
De asemenea, au fost verificate filtrele instituite la ieșirile din satul Rediu, susținute de către administrația publică locală, precum și Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut.
Subprefectul Daniela Lozneanu a solicitat tuturor celor angrenați în aplicarea măsurilor aprobate în ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor responsabilitate și implicare.
„Este o situație dificilă, dar trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a nu se înrăutăți. Guvernul despăgubește proprietarii animalelor depistate bolnave însă din punct de vedere economic, apariția altor cazuri de Pestă Porcină Africană ar însemna o problemă pentru întreaga comunitate care riscă să nu mai aibă voie să dețină porci timp de doi ani”, a spus Daniela Lozneanu.
Tot astăzi a fost depistată o suspiciune de PPA în exploatația familială a ginerelui proprietarului care marți a găsit un porc mort în propria-i gospodărie, analizele de laborator confirmând că este vorba de PPA. Concret, cei patru porci prezentau semne clinice de boală, motiv pentru care medicii veterinari au prelevat probe ce au fost trimise la laboratorul de la Suceava, iar animalele a fost neutralizate.
Amintim că joi au fost confirmate de către laboratoarele specializate suspiciunile de Pestă Porcină Africană la nouă porcine deținute de doi săteni din Rediu, comuna Rădăuți- Prut. Cele nouă suine au fost neutralizate, iar medicii veterinari anchetează, din punct de vedere epidemiologic, sursa de îmbolnăvire. Până în prezent, 13 animale din Rădăuți Prut au fost neutralizate, în cazul a 9 dintre ele PPA fiind confirmat.
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News


























