Iarna s-a întors la munte: strat de zăpadă record și risc mare de avalanșă

Iarna s-a întors la munte: strat de zăpadă record și risc mare de avalanșă
Prognoza meteo 15 martie
Vremea rea din ultimele zile a adus ninsori puternice la munte unde s-a așternut un strat nou și gros de zăpadă.
Iarna s-a întors la munte, deși, săptămânile trecute, au fost inregistrate temperaturi specifice lunii mai. În ultimele doua zile, însă, a nins puternic, iar stratul de zăpadă a ajuns la aproape doi metri la Bâlea Lac.
Potrivit măsurătorilor, acesta este cel mai mare strat de zăpadă înregistrat până acum la o stație meteo din Sibiu. Din cauza ninsorilor abundente, autoritățile au fost nevoite să închidă drumul pe Transfăgărășan, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac. De asemenea, salvamontiștii au avertizat că riscul de producere al unor avalanșe în Munții Făgăraș și Muntii Bucegi este unul foarte ridicat si le-au recomandat turiștilor să evite aceste zone pentru a nu își pune viața în pericol.
Astăzi, valorile termice vor fi ușor mai ridicate față de ziua precedentă în vest și parțial în sud-vest, unde se vor situa peste mediile multianuale specifice pentru jumătatea lunii martie, iar în restul teritoriului vor fi în general comparabile cu cele din ziua precedentă și apropiate de norme.
Temporar va mai ploua în cea mai mare parte a Munteniei, local în Transilvania si pe arii restrânse în rest.
În zona de munte, se vor semnala precipitații mixte, iar la altitudini mari, mai ales ninsori.
Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 15 grade.
În București, cerul va avea înnorări și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade.
La munte, cerul va avea înnorări și temporar se vor semnala precipitații mixte, iar la altitudini mari, mai ales ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor crește usor.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 16:17 - Decontare 50% la energie: Termenul limită este 31 mai 2026. Cine sunt românii care primesc banii
- 14:08 - Coiful de la Coțofenești și cele două brățări, readuse în țară
- 10:29 - Cât costă motorina și benzina duminică, 19 aprilie
- 09:58 - Cum va fi vremea azi în România: soare în mare parte din țară, dar apar și ploi slabe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News













