Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a confirmat definitiv că Energy Financing Team AG (EFT) a încălcat Legea concurenței prin participarea la o înțelegere anticoncurențială pe piața producerii și comercializării de energie electrică, a anunțat sâmbătă Consiliul Concurenței.
EFT este unul dintre cei 10 parteneri ai Hidroelectrica care au fost sancționați de autoritatea de concurență în 2015, pentru limitarea comercializării de energie electrică către alți furnizori de energie electrică și/sau alți consumatori eligibili din România, precum și pentru limitarea altor producători în a comercializa către partenerii contractuali ai Hidroelectrica.
"EFT a atacat în instanță decizia Consiliului Concurenței, solicitând, în principal, anularea acesteia, iar, în subsidiar, reducerea amenzii. Într-o primă fază, EFT a câștigat la Curtea de Apel București, iar Consiliul Concurentei a declarat recurs la ICCJ, care a fost admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanță. La rejudecarea dosarului, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de EFT, menținând ca legală și temeinică decizia autorității de concurență. EFT a declarat, la rândul ei, recurs, respins de ICCJ ca nefondat", se precizează în comunicatul autorității de concurență.
Hidroelectrica SA, Elsid SA și Electrocarbon SA au recunoscut săvârșirea faptelor anticoncurențiale și, ca urmare, nu au contestat decizia autorității de concurență.
Amenzile au fost aplicate astfel: Energy Financing Team AG (Switzerland) - 71,37 milioane lei (aproximativ 16 milioane euro); Alpiq Romindustries SRL - 21,72 milioane lei (aproximativ 4,8 milioane euro); Alro SA - 21,23 milioane lei (aproximativ 4,7 milioane euro); Hidroelectrica - 20,43 milioane lei (aproximativ 4,6 milioane euro); Energy Holding SRL - 12,35 milioane lei (aproximativ 2,8 milioane euro); Electromagnetica SA - 9,02 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro); Luxten Lighting Company SA - 5,45 milioane lei (aproximativ 1,2 milioane euro); Elsid SA - 2,55 milioane lei (aproximativ 570.000 euro); Electrocarbon SA - 864.203 lei (aproximativ 193.000 euro); Menarom - P.E.C. SA (succesor Euro-P.E.C. SA) - 724.950 lei (aproximativ 162.000 euro); Alpiq Romenergie SRL - 87.821 lei (aproximativ 20.000 euro).
Consiliul Concurenței susține că a câștigat definitiv toate celelalte procese cu companiile sancționate, cu excepția dosarului Menarom-PEC care se află pe rolul ICCJ.
AGERPRES