CNAS: PLATFORMA PIAS, FUNCȚIONALĂ PÂNĂ CÂND VA FI ÎNLOCUITĂ, ÎN 2026, CU UN SISTEM INFORMATIC MODERN

CNAS: PLATFORMA PIAS, FUNCȚIONALĂ PÂNĂ CÂND VA FI ÎNLOCUITĂ, ÎN 2026, CU UN SISTEM INFORMATIC MODERN
"La CNAS lucrăm la proiectul noii platforme informatice"
Platforma PIAS va rămâne funcțională până când va fi înlocuită, în anul 2026, cu un sistem „modern, sigur și accesibil”, a anunțat, miercuri, 15 otombrie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Conform CNAS, noua platformă în curs de dezvoltare va avea o arhitectură informatică modernă şi funcţionalităţi superioare celor actuale, inclusiv conectivitatea şi interoperabilitatea cu alte sisteme informatice din sănătate.
Modernizarea platformei informatice, realizată cu fonduri europene
CNAS a menționat că modernizarea şi redimensionarea platformei informatice administrate de instituţie este realizată cu fonduri europene, în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Platforma PIAS a fost un proiect de pionierat în ceea ce priveşte informatizarea sănătăţii şi asigurarea unui cadru unitar pentru gestionarea celor peste 18 milioane de beneficiari ai sistemului public de sănătate.
Vechimea considerabilă, numărul crescut de utilizatori de la an la an, numărul crescut de solicitări informatice efectuate simultan, volumul uriaş de date integrate sunt doar câteva dintre elementele care ne arată că acest sistem şi-a atins limitele şi nu mai poate ţine pasul cu nevoile şi aşteptările pacienţilor şi furnizorilor de servicii medicale.
La CNAS lucrăm la proiectul noii platforme informatice, care vine cu veşti bune pentru utilizatori, atât din perspectiva asigurării unui mediu prietenos şi accesibil, cât şi în ceea ce priveşte digitalizarea documentelor conexe actului medical, ceea ce înseamnă mai mult timp câştigat pentru sănătate.
În paralel, menţinem funcţională platforma actuală, pentru a garanta continuitatea acordării serviciilor medicale şi a medicamentelor pentru pacienţi”, a declarat preşedintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, modul de implementare, funcţionare şi administrare a celui mai complex sistem informatic din România, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), a constituit tematica unui audit al performanţei la CNAS, realizat de Curtea de Conturi pentru perioada 2000 - 2024, iar recomandările raportului de audit au validat decizia de a proiecta şi realiza un nou sistem informatic.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











