Băsescu la Realitatea Plus: Vă dați seama ce trăiri au unii, că ajung la Moscova dacă nu am SPP

Băsescu la Realitatea Plus: Vă dați seama ce trăiri au unii, că ajung la Moscova dacă nu am SPP
N-aș vrea să intru în jocurile ridicole ale cuiva
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, într-o intervenție la Realitatea Plus, că-și menține declarația potrivit căreia n-a făcut poliție politică și nici n-a mințit în legătură cu acest lucru. Afirmația vine în contextul în care fostul șef al statului a început deja procedurile de mutare din vila de protocol, din care e silit să plece ca urmare a verdictului definitiv de colaborator al Securității.
"În ceea ce privește documentele de la CNSAS, îmi asum orice document scris de mine care se găsește în arhiva lor. Documentele scrise de alții nu mi le pot asuma. Nu am avut niciodată implicare în CNSAS, habar n-am, ei au gestionat arhivă, ei au dat certificate, eu pot să vă asigur că n-am exercitat nicio influență acolo, nici nu aveam cum.
Mai mult, este o decizie CSAT, de desecretizare a tuturor arhivelor - SRI, MApN si MAI- care a fost inițiată chiar de mine, nu de altcineva. O să merg cu exprimarea punctului meu de vede că n-am făcut nici poliție politică și niciodată n-am mințit în declarați. Înscrisurile pe care eu le-am recunoscut acoperă realități, nu sunt inventate" a afirmat fostul președinte, în direct la Realitatea Plus.
Traian Băsescu nu și-a pierdut umorul și a comentat în stilul caracteristic anumitor declarații legate de situația sa. Una dinte replicile ironice a vizat-o chiar pe Elena Udrea, o apropiată a sa, care i-a luat apărarea după anunțarea verdictului definitiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
"Vă dați seama ce frământări metafizice au unii, că o sa ajung la Moscova că nu au SPP. N-aș vrea să intru în jocurile ridicole ale cuiva. Repet: ce e scris de mine, îmi asum, dar nu să fiu tras la răspundere pentru ce au scris alții," a afirmat fostul șef al statului, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










