Accident pe trecerea de pietoni provocat de un șofer beat

upu ambulanta1
O femeie în vârstă de 70 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni din municipiul Botoșani.
În cursul zilei de ieri, un bărbat de 32 de ani, din comuna Curteşti, conducea un autoturism pe strada Primăverii din municipiul Botoşani. Ajuns la intersecţia cu strada M. Kogălniceanu, a lovit o femeie de 70 de ani care se angajase regulamentar în traversarea drumului public pe marcajul pietonal.
După producerea accidentului victima a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a procedat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto, rezultatul fiind de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:57 - Explicația surprinzătoare a Maiei Sandu după decretul pentru Traian Băsescu: „Nu puteam face asta mai devreme”
- 18:31 - Mandat încheiat prematur! Cosmin Olăroiu nu mai continuă pe banca Emiratelor Arabe Unite
- 17:27 - Italia trimite avioane de luptă și militari în România după incidentul de la Galați! Misiunea a fost urgentată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














