150 de milioane de lei pentru drumurile județene, în 2019

asfaltare drum botosani - roma (2)
Firmele familiei Contac vor executa lucrările de întreținere ale drumurilor județene din Botoșani. Firma lui Constantin Conțac va întreține drumurile din sud județului iar firma lui Liviu Conțac pe cele din nordul județului.
Consiliul Judetean a finalizat licitația iar după expirarea termenului de contestații, se vor încheia cele două contracte iar ulterior se va emite ordinul de începere a lucrărilor. Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani, susține că primul drum pe care se va interveni este Todireni - Hlipiceni - Răuseni, unde nu se mai poate circula. Inițial, șefii județului au spus că vor interveni pe drumul Flămâzi - Prăjeni – Iași dar pentru că la începutul lunii martie a fost acel protest iar oamenii din Hlipiceni - Răuseni au anunțat că vor ieși din nou în stradă, Costică Macaleți a decis că primele lucrări să fie în această zonă.În acest an, pentru lucrările de întreținere a drumurilor județene vor fi aproape 150 de milioane de lei. Reprezentanții Consiliului Județean spun că banii vor fi cheltuiți și nu se va întampla ca în anii trecuți când nu s-au finalizat lucrările programate chiar dacă erau bani.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News










