Informare despre programul „Europa pentru cetățeni 2014 – 2020” organizată la Prefectură

0
37

Prefectura Botoşani şi Punctul „Europa pentru Cetăţeni” România organizează joi, 14 februarie, începând cu ora 10:00, un eveniment de informare despre Programul „Europa pentru cetățeni 2014 – 2020”.
Acesta este un program comunitar gestionat de Direcţia Generală Migrație și Afaceri Interne și de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură, care îşi propune să promoveze cetăţenia europeană activă prin implicarea societăţii civile în construirea unei Europe unite, cetăţenie bazată pe valori istorice şi pe rememorarea unui trecut comun, pe aprofundarea dialogului intercultural şi pe concepte precum toleranţa, solidaritatea, democraţia, egalitatea de şanse şi înţelegerea reciprocă.
Evenimentul organizat în Sala „Nicolae Iorga” din Prefectura Botoşani se adresează potențialilor aplicanți din județ: autorități publice locale/regionale, federații/asociații de autorități locale, comitete de înfrățire, reţele de localităţi înfrăţite, organizații ale societății civile, instituții de învățământ și de cercetare, organizații culturale, de tineret, asociații de supraviețuitori, asociații ale orașelor înfrățite, organizații de cercetare a politicilor publice europene etc.
Sunt invitați să participe reprezentați ai acestor organizații cu atribuții în domeniul proiectelor europene / relațiilor internaționale.
Din partea PEC România va participa consultantul Gabriela Nicolau, care va face o prezentare generală a Programului, va oferi informații despre procedura de aplicație și despre completarea formularului electronic de aplicație și va da informații/sfaturi/răspunsuri la eventualele idei de proiecte ale organizațiilor interesate de cooperare europeană și granturi comunitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.