Opt asocieri de firme doresc să proiecteze drumul de mare viteză Botoșani – Suceava

0
571

Opt asocieri, care reunesc 95 de firme, au depus oferte pentru realizarea documentației tehnice în vederea construirii drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, unul dintre cele mai ambițioase proiecte din Regiunea de Nord-Est.

Realizarea acestuia a unit într-un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere administrațiile din cele două județe: consiliile județene și primăriile municipiilor reședință. „Alături de colegii din celelalte trei autorități locale, ne-am asumat să implementăm acest proiect foarte important pentru regiunea noastră. Ne bucurăm că drumul de mare viteză Botoșani – Suceava a suscitat un interes atât de mare, că firme importante s-au înscris la licitație. Împreună, cele două consilii județene și cele două primării reședință de județ, avem determinarea de a finaliza cât mai repede documentația tehnică și de a face pasul următor, realizarea propriu zisă a drumului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Realizarea documentației tehnice presupune efectuarea studiului de fezabilitate, obținerea autorizației de construcție, executarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, întocmirea documentației suport și asistența acordată pentru depunerea și susținerea aplicației de finanțare, precum și pregătirea documentației de atribuire a contractului de execuție lucrări și asistența tehnică în perioada derulării procedurilor de achiziție publică pentru execuția lucrărilor. Valoarea totală a documentației scoasă la licitație, inclusiv TVA, este 21,2 milioane de lei, iar cele patru autorități locale vor contribui, în părți egale, pentru asigurarea cofinanțării de 2%, în timp ce 98% din sumă fiind asigurată din fonduri europene, Programul de Transport 2021-2027.

Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va fi unul nou, care va pleca din apropierea Aeroportului Salcea, din A7, și va merge prin spatele localităților Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei unde va descărca traficul în viitoarea centură a municipiului Botoșani. Acesta va scurta la 20 de kilometri distanța dintre Salcea (Autostrada A7) și viitoarea centură a municipiului Botoșani. „În momentul de față drumul este prevăzut cu două benzi pe sens și separator de sens, cu o limită de viteză de 120 de kilometri pe oră, dar noi facem toate demersurile necesare pentru a-l transforma într-un sector de autostradă, ca o continuare pentru A7. Avem sprijinul Ministerului Transporturilor și al reprezentanților CNAIR. Argumentele sunt de partea noastră, mai ales că exproprierile de terenuri se vor face pentru regimul de autostradă. Diferența între cele două tipuri de drum de mare viteză constă în faptul că autostrada prevede și banda de urgență, iar limita maximă de viteză este de 130 de kilometri la oră”, a conchis Doina Federovici, care a ținut să mulțumească unității de implementare a proiectului formată din specialiștii celor două consilii județene, „care au conlucrat foarte bine în cadrul acestui proiect generos pentru Botoșani și Suceava”.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.