20 de sancțiuni după un scandal la UPU Botoșani

0
44

Ieri, jandarmii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13300 de lei persoanelor care au tulburat ordinea şi liniştea publică la Spitalul Mavromati.

Doi bărbaţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, care s-au luat la bătaie la ora 02.15 în faţa unui magazin non-stop din apropierea intrării au fost sancţionaţi fiecare cu amendă de 1500 de lei.

Cu câte 2000 de lei amendă au fost sancţionate două femei care au provocat scandal, au adresat injurii şi au îmbrîncit personalul medical de la Secţia Terapie Intensivă şi Reanimare, în încercarea de a pătrunde într-o zonă interzisă accesului vizitatorilor.

Alte câteva persoane au fost sancţionate pentru consum de băuturi alcoolice şi fumat în curtea spitalului, precum şi pentru constituirea unui grup în vederea săvârşirii de acţiuni contrare ordinii şi liniştii publice şi normelor de convieţuire socială.

„Recomandăm cetăţenilor care pătrund în spital sau în curtea acestuia să adopte o atitudine civilizată, pentru a nu deranja alte persoane şi pentru a permite personalului medical să acorde îngrijirile de specialitate fără a fi întrerupt nejustificat din activitate”, se precizează în comunicatul IJJ Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.