GHINION pentru Lorand Fulop. „Lori se operează”

0
46

Lorand Fulop va rata următoarele meciuri din acest campionat. Tânărul jucător botoșănean va fi supus unei intervenții chirurgicale la genunchi.

Lorand Fulop a început foarte bine campionatul dar s-a accidentat în meciul de la Craiova, la faza în care a marcat. Inițial, nu părea a fi o accidentare gravă dar în urma investigațiilor, medicii au decis că trebuie operat. În urmă cu un an, Fulop a fost operat la ligamente și a stat departe de gazon aproape cinci luni. Antrenorul Costel Enache speră ca de această dată să revină mai repede.

„Lori se operează mâine. Să sperăm că tehnologia nouă o să ne ajute să nu suferim mult. Ca orice intervenție chirurgicală, indiferent cât de performantă este, nu putem să ne așteptăm să joace la meciul următor. Mai e și perioadă de readaptare. Sperăm să revină cât mai repede. E un jucător de care avem nevoie, un jucător care simte foarte bine spațiul și finalizarea”, a spus Costel Enache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.