Zonă de alimentație publică amenajată la Cornișa

0
36

Botoşănenii care vor dori să meargă în Parcul Cornişa, partea de bazine interioare, vor trebui să aibă la ei apă şi gustare de acasă. Agenţii economici care au participat la licitaţia organizată în urmă cu patru ani pentru a deschide spaţii de alimentaţie publică nu au acces în zona de agrement. Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice Sport şi Agrement (DSPSA), a declarat că spaţiile din parc nu pot fi atribuite către terţi, clauză inclusă în contractul de finanţare cu fonduri europene.

“Am fost informați de proprietarul investiției, în speță municipiul Botoșani, că o clauză din contractul de finanțare ne împiedică să dăm către terți. De altfel, nici nu înțeleg cum s-a făcut procedura de licitație în 2015 și s-a atribuit celor șase comercianți. S-au făcut discuții preliminare în acest sens la Agenția de Dezvoltare Nord-Est și Ministerul Dezvoltării, iar pe 13 februarie vom merge la întrunire din județul Suceava să discutăm cu aceștia și să obținem o derogare de la această regulă, pentru că ar aduce un plus de valoare, plus că completează activitatea și ar aduce și un venit substanțial municipalității. Vom cere o modificare a contractului. În prima parte a anului, până vom reglementa situația alimentației publice în Parcul Cornișa, rugăm ca persoanele să aibă la ele o sticlă de apă de plastic, sau o gustare. Nu putem să oferim, din păcate, nimic de mâncare și băut contra cost, deoarece nu avem avizele și autorizările necesare pentru a face acest lucru”, a mai spus directorul DSPSA Botoșani.

Potrivit oficialului, în zona piscinelor, DSPSA va amenaja o zonă de  food court.

“După ce vom discuta cu reprezentanţii ministerului şi vom obţine o modificare a contractului, vom modifica regulamentul intern al DSPSA, vom cumpăra ce avem de cumpărat. Noi am purtat discuţii cu producătorii de bere, de apă minerală, de produse preambalate, cafea şi toţi sunt dispuşi să ne ajute. Trebuie să cumpărăm doar o linie de deservire. Din punctul de vedere al echipamentelor nu ne facem probleme…Important e să putem vinde. Avem o terasă generoasă afară, în spate se poate pune o linie de deservire, într-un regim de fast food, ceva pizza, sandwich-uri, salate gata încapsulate, bere la cutie. Totul să fie de unică folosință, fără circuit de spălare și întreținere pentru că nu avem spațiu”, a mai spus Eugen Ţurcanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.