Zilele Păltinișului. Moldovenii au încins atmosfera, Moldoveanu a făcut show

0
45

În acest week-end, Primăria și Consiliul Local Păltiniș organizează zilele comunei. Două zile de distracție și foarte multă muzică, artiști din România, Republica Moldova și Ucraina, festival folcloric și alte acțiuni culturale.

În ziua de sâmbătă, spectacolul a început în jurul orei 17.00 și s-a încheiat după miezul nopții. Grigore Gherman, Marian Anghel, Stela Botez și alți câțiva artiști de muzică populară au cântat în fața sutelor de oameni prezenți. Atmosfera s-a încins când pe scenă a urcat trupa „Lume”, doi tineri din Republica Moldova, foarte puțin cunoscuți în România, dar care au impresionat cu melodiile lor. Cel mai așteptat moment pentru cei veniți să asiste la spectacol a fost apariția pe scenă a lui Aurel Moldoveanu, un prieten al primarului Costel Romanescu și un artist care cântă des la Păltiniș. Acesta a coborât printre oameni, s-a urcat pe o bancă și a cântat împreună cu tinerii iar la final a împărțit autografe.

„A fost preambulul spectacolului de duminică. Am vrut să fie o sărbătoare dedicată Centenarului. Am adus la Păltiniș artiști din Ardeal, Moldova, Bucovina de Nord și din Republica Moldova. Sunt artiști foarte buni și ieftini. La noi, vedetele fac bani doar prin simpla prezență a lor. Cei de peste graniță încearcă să iasă bine ca să mai fie invitați”, ne-a spus Costel Romanescu.

Zilele comunei Păltiniș continuă astăzi cu Festivalul „Ioan Cobâlă”. Timp de mai bine de șase ore, cei prezenți vor asista la un spectacol de muzică populară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.