Zeci de copii de la mai multe şcoli din Dorohoi, comunele limitrofe dar şi din ţări ale UE care îşi petrec vacanţa de vară în cel de-al doilea municipiu al judeţului au fost în vizită la Instituţia Prefectului. Acolo, copiii  care  participă la programul „Şcoala de vară”, organizat de Şcoala Gimnazială nr. 5 „Spiru Haret” până la sfârşitul lunii iulie, au fos întâmpinaţi de prefectul Dan Şlincu a primit .Cu vârste de la 5 la 13 ani, copiii au organizat o conferinţă de presă cu prefectul care le-a răspuns întrebărilor ce vizau activităţile preferate din timpul liber, obiectele la care a excelat în şcoală, mâncărurile preferate, sportul pe care îl practică dar şi chestiuni ce ţin de specificul activităţii.

Articolul precedentProducătorii locali e tomate au primit subvenţia de la stat
Articolul următorA ajuns la UPU după ce a căzut într-o groapă adâncă de trei metri