Trei hectare de porumb „recoltate” de hoți. Cum au operat aceștia în plină zi

Trei hectare de porumb „recoltate” de hoți. Cum au operat aceștia în plină zi
Persoanele neidentificate au sustras tot porumbul cultivat în primăvară de un fermier din localitate.
Poliţiştii din Botoşani au declanşat o anchetă după ce culturile agricole de pe o suprafaţă de teren de trei hectare, aflată în extravilanul localităţii Corlăteni, au fost furate, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.
Persoanele neidentificate au sustras tot porumbul cultivat în primăvară de un fermier din localitate.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. În continuare, se efectuează cercetări pentru această faptă în vederea identificării acestora şi tragerea la răspundere penală”, a afirmat oficialul IPJ, citat de Agerpres.
Potrivit unui martor, pentru furtul porumbului au fost folosite două combine agricole şi un camion. Acesta a surprins, cu ajutorul unor camere de supraveghere montate în gospodăria sa, momentul în care cerealele din combine erau mutate în camion.
„Am văzut două combine care au oprit aici în dreptul meu, neştiind că sunt camere, şi au încărcat marfa într-un camion. Mi s-a părut curios, dar nu am ştiut ce se întâmplă. Ulterior, am aflat că a fost un furt”, a declarat localnicul din Corlăteni. Prejudiciul este estimat la aproximativ 45.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
- 18:38 - Cătălin Predoiu, despre funcția de premier: „Respect decizia partidului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














