Ziua de 29 iulie 2021 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați în Tabăra Vara pe Uliță organizată de Primăria comunei Răuseni, Școala Răuseni și Parohia Doina cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului de Siguranță Școlară din cadrul IPJ Botoșani.

Astfel, 150 copii au primit informații privind siguranța personală acasă, pe stradă și în locurile de agrement. Întâlnirile polițiștilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, precum și cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranța le este pusă în primejdie .
Polițiștii au discutat despre traversarea în siguranță, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe biciclete, unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare acestei categorii de vârstă.
De asemenea, polițiștii au atras atenția copiilor și tinerilor asupra consecințelor la care se expun printr-o utilizare neadecvată a internetului, în caz contrar, putând deveni foarte ușor victime ale acestui mediu.
În cadrul activităților au fost distribuite materiale realizate în cadrul parteneriatului derulat de IPJ Botoșani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Județean Botoșani.
Sursa: Realitatea de Botosani