Marcel Ciolacu a vorbit, joi seara, despre candidatura sa la alegerile prezidențiale
Marcel Ciolacu a vorbit, joi seara, despre candidatura sa la alegerile prezidențiale. Premierul a afirmat că nu își dorește să fie ”cel mai iubit dintre pământeni”, așa cum și-ar dori actualul președinte al României - Klaus Iohannis, dar a subliniat că este „cel mai frumos dintre urâți”.
„Cred că a fost o decizie colectivă, pe care am luat-o în interior, cu colegii mei. Normal că s-au făcut anumite studii, la început. Este după o experiență pe care am avut-o în administrația locală. Știți foarte bine că am început ca și consilier local în Buzău, consilier județean în județul Buzău, pe urmă am fost prefect, pe urmă am fost viceprimar, am condus câteva companii și proprii și de stat și private. Am venit în Parlamentul României unde la fel am avut un parcurs fără să ard nicio etapă, de la simplu parlamentar, șef de Comisie a codului administraiv, secretar, chestor, președinte al Parlamentului ales de două ori, vice-prim-ministru în Guvernul Tudose și acum prim-ministru. Cam ăsta e”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, la un post TV.
„Faptul că nu am ars nicio etapă, cumva m-a ferit de penibilul funcției publice și am acumulat o experiență, am văzut întreg tabloul. Dacă traversezi tot acest parcurs, atunci și respecți instituțiile statului. Fiecare instituție are specificul ei, trebuie fiecare instituție să o lași să funcționeze, nu să intri peste ea. Nu mi-am dorit și nu sunt domnul Iohannis să imi doresc să fiu cel mai iubit dintre pământeni. Nu voi fi și nici nu am aceste veleități. Cel mai frumos dintre urâți se pare că sunt. Nu trebuiesc făcute aceleași greșeli”, a mai spus Ciolacu.
Sursa: Realitatea Din PSD