BURDUJA: CELE MAI MULTE STATE AU SUSȚINUT IDEEA CĂ AVEM NEVOIE DE MAI MULTE INTERCONEXIUNI, CÂT MAI REPEDE

BURDUJA: CELE MAI MULTE STATE AU SUSŢINUT IDEEA CĂ AVEM NEVOIE DE MAI MULTE INTERCONEXIUNI, CÂT MAI REPEDE
O asemenea schemă de sprijin să poată fi alimentată în continuare din taxarea acestor profituri
Cele mai multe state au susținut, la reuniunea Consiliului miniștrilor Energiei, ideea că avem nevoie de cât mai multe interconexiuni, cât mai repede, iar Bulgaria și Grecia au cerut să putem activa anumite mecanisme de protecție a consumatorului final și eventual, o taxare a producătorilor inframarginali, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"La masa Consiliului de miniștri, cele mai multe state au susținut la scenă deschisă ideea României și a Greciei, și a Bulgariei că avem nevoie de mai multe interconexiuni și cât mai repede. Problema mare este că ele nu se pot face de pe o zi pe alta, ca orice proiecte de infrastructură, după cum bine constatăm și noi, după 30 de ani în care nu s-a făcut mare lucru. Și atunci, pe termen scurt, grecii și bulgarii au cerut să putem activa anumite mecanisme de protecție a consumatorului final și, eventual, cu o taxare a producătorilor inframarginali, adică cei care se bucură de profituri excepționale.(...) Atunci o asemenea schemă de sprijin să poată fi alimentată în continuare din taxarea acestor profituri, ceea ce pe legislația actuală europeană nu este permis, drept care și România este, așa cum știm, într-o cauză de infringement. De fapt, în două cauze", a explicat Burduja.
El a adăugat că s-a cerut ca, în momentul în care se constată că piața se decuplează și noi plătim de șase, opt, zece ori mai mult decât statele din vestul Europei, să se permită în mod excepțional și genul acesta de mecanisme, pentru că pe legislația actuală europeană se permite protecția consumatorului final țintită.
"Dar din ce alimentezi schema asta de protecție? În mod normal tot din sectorul energetic ar trebui, prin această impozitare, fără să afectezi perspectivele de investiții și potențialul de investiții al producătorilor cu costuri mici", a punctat ministrul.
Sebastian Burduja a participat marți la Reuniunea Consiliului Transporturi, Telecomunicații și Energie, de la Luxemburg.
Acesta a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, că a propus la reuniune o monitorizare strictă din partea Comisiei Europene a capacității fluxurilor transfrontaliere în țările de tranzit, unde există linii, dar nu sunt folosite decât în mică măsură, și o coordonare a lucrărilor de mentenanță care pot bloca brusc anumite interconexiuni, ceea ce duce la creșterea masivă a prețurilor.
În contextul în care, potrivit oficialului român, prețurile la energie în Europa de Est sunt, de câteva luni, mult mai mari decât cele din Europa de Vest, alte soluții avansate de acesta se referă la accelerarea investițiilor în interconexiuni noi și la măsuri excepționale pe termen scurt pentru protejarea cetățenilor europeni și a economiilor statelor membre.
"La reuniunea din Luxemburg a miniștrilor Energiei din UE, am ales să spun adevărul: prețurile la energie în Europa de Est sunt, de câteva luni, mult mai mari decât cele din Europa de Vest. Este incorect și inacceptabil, dacă vorbim de o singură Europă, cu o piață unică. Ne-am săturat să fim "pe roșu" pe harta prețurilor la energie. Poziția comună a României, Greciei și Bulgariei s-a bucurat de un larg sprijin. Am explicat deschis ce se întâmplă. Lipsesc interconexiunile în centrul Europei, iar Ucraina are nevoie de tot mai multă energie de import, deși în anii trecuți era net exportator. Chiar dacă până în aprilie facturile românilor sunt plafonate, iar aceste presiuni nu se resimt, e o chestiune de principiu și de competitivitate pe termen lung. În aceste condiții, cum poate o companie românească să concureze cu una din Europa de Vest, nemaivorbind de cele din restul lumii?", a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.
În ceea ce privește solicitarea sa privind măsurile excepționale pe termen scurt pentru protejarea cetățenilor europeni și a economiilor statelor membre, Sebastian Burduja a explicat că trebuie asigurări că în UE piața de energie funcționează echitabil pentru toată lumea, iar nedreptățile sunt corectate rapid.
România, Bulgaria și Grecia au transmis Comisiei Europene o Scrisoare în care se arată că deficitul interconectării transfrontaliere împiedică fluxurile eficiente de energie în regiunea SEE (sud-estul Europei) în perioadele critice, exacerbând creșterea prețurilor, în special seara, în orele de vârf, când generarea din surse regenerabile se diminuează.
În acest context, dezvoltarea acestor interconectări, indiferent dacă sunt sau nu proiecte de interes comun (PCI), este crucială pentru atenuarea congestiei și armonizarea prețurilor transfrontaliere, se precizează în documentul citat.
"Integrarea limitată a piețelor noastre regionale de electricitate cu sistemul mai amplu al UE a avut ca rezultat divergențe de preț, disparitățile depășind deseori 50-100 euro/MWh. Pentru restabilirea coeziunii pieței și îmbunătățirea stabilității prețurilor, este esențială accelerarea investițiilor în infrastructură și integrarea mai strânsă a piețelor noastre cu "day ahead market" din UE (piața pentru ziua următoare) din UE. Disponibilitatea surselor flexibile de generare a energiei, în special cea hidroelectrică, este constrânsă de seceta prelungită, ceea ce a dus la o dependență mai ridicată de centralele pe bază de cărbune și gaze. Această situație scoate în evidență necesitatea urgentă pentru investiții în capacități curate și flexibile de generare a energiei", subliniază Scrisoarea.
Mai mult, modificarea fluxurilor tradiționale de electricitate, în urma conflictului din Ucraina, a făcut ca regiunea SEE să devină importator net, ceea ce a pus o presiune suplimentară pe sistem și pe aprovizionare, ducând la prețuri mai ridicate.
În aceste condiții, cele trei țări au propus mai multe măsuri pe termen scurt și lung pentru rezolvarea situației.
Pe termen scurt ar trebui luate în considerare măsuri imediate, cum ar fi impozitarea producătorilor de electricitate inframarginali și a veniturilor traderilor. Aceste măsuri ar atenua profiturile excepționale obținute de producătorii care beneficiază de actualul mediu al prețurilor fără să reflecte costul real al generării. Veniturile generate din astfel de impozite ar putea fi redistribuite pentru atenuarea poverii asupra consumatorilor și stabilizarea pieței pe termen scurt. Mai mult, ar trebui dezvoltate noi produse de către operatori adecvate cererii și ar trebui consolidată cooperarea între autoritățile naționale de reglementare care monitorizează piața.
"Pe termen lung, cerem Comisiei Europene să prioritizeze dezvoltarea infrastructurii esențiale de interconectare în sud-estul Europei, incluzând proiectele care nu sunt de interes comun. Astfel s-ar atenua decalajele existente în capacitatea transfrontalieră și s-ar facilita fluxuri mai constante de electricitate. În plus, îmbunătățirea cuplării pieței pentru țările UE din afara SEE este necesară pentru a integra regiunea mai eficient în piața energiei UE, ar reduce creșterile de prețuri și ar îmbunătăți concurența", se precizează în document.
AGERPRES
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News


























