Actualitate· 2 min citire

SUPRAVIEȚUITORII INUNDAȚIILOR DIN SPANIA FAC EFORTURI PENTRU A-ȘI SALVA FOTOGRAFIILE ȘI AMINTIRILE

SUPRAVIEŢUITORII INUNDAŢIILOR DIN SPANIA FAC EFORTURI PENTRU A-ŞI SALVA FOTOGRAFIILE ŞI AMINTIRILE

SUPRAVIEŢUITORII INUNDAŢIILOR DIN SPANIA FAC EFORTURI PENTRU A-ŞI SALVA FOTOGRAFIILE ŞI AMINTIRILE

Realitatea de Botosani
Scris de Realitatea de Botosani Publicat: 12 nov. 2024, 13:15

Programul are drept obiectiv restaurarea și salvarea fotografiilor de patrimoniu

O ramă acoperită de noroi care încadrează o fotografie umedă și dezintegrată este unul dintre cele mai prețioase obiecte pe care Ana Piedra Carbonell a reușit să le salveze când viiturile au distrus casa mamei ei din orașul Algemesi (estul Spaniei), relatează Reuters.

Fotografia, care o înfățișează pe Ana Piedra Carbonell, mama ei, tatăl decedat și sora ei cu multe decenii în urmă, este singura poză de familie din casă care a supraviețuit catastrofei - cele mai devastatoare inundații din istoria modernă a Spaniei.

Având în vedere starea precară a fotografiei, există riscul ca această amintire să se piardă. Așa că femeia s-a alăturat altor zeci de supraviețuitori care vor să vadă dacă experții din cadrul unui program gestionat de Universitatea din Valencia le pot salva amintirile.

''E singura amintire pe care mama mea o mai are întrucât tatăl meu a murit la 36 de ani, iar mama are acum 74'', a spus Carbonell, prezentă la unul din punctele de colectare instalate în cadrul noului program ''Save the Pictures''.

''Mobile și mașinile pot fi înlocuite... (Fotografiile) sunt lucruri materiale, dar au o valoare sentimentală nemăsurabilă'', a adăugat femeia de 44 de ani.

Programul are drept obiectiv restaurarea și salvarea fotografiilor de patrimoniu deteriorate și redarea acestora comunităților lovite de inundații.

Una din principalele provocări este aceea că multe dintre fotografii sunt lipite unele de altele, a spus Marisa Vazquez de Agredos, șefa departamentului pentru patrimoniu al universității.

Peste 220 de persoane și-au pierdut viața după ce ploile torențiale din 29 octombrie au declanșat viituri care au devastat suburbiile orașului Valencia.

Apele au produs de asemenea pagube incalculabile clădirilor și proprietăților, dar și fotografiilor și altor amintiri din istoria familiilor.

În timp ce Carbonell a adus o singură fotografie, Pilar Jimenez a adus întreaga arhivă foto a familiei, încât un soldat care ajută la efortul de curățare de după dezastru a trebuit să le transporte într-o roabă.

''Îmi aduc întreaga viață - fetele mele când erau mici, căsătoria mea, știu și tu, totul'', a spus femeie da 65 de ani din Aldaia, o suburbie a orașului Valencia. Ea le-a spus celor care se ocupă de proiect să facă o selecție și să nu piardă mult timp cu toate.

''Tatăl meu iubea fotografia așa că am multe fotografii cu mine de când eram mică. Sunt foarte multe''. AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News