Actualitate· 1 min citire

Sucevean cercetat pentru uz de fals

politist de frontiera

politist de frontiera

Scris de Sauciuc Razvan Publicat: 18 iun. 2019, 11:56

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privința unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră documente false.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași au oprit în trafic, pe raza localității de frontieră Rogojești, un autoturism marca Ford Transit, înmatriculat în Portugalia, condus de cetățeanul român B.A., în vârstă de 41 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice pentru autoturismul în cauză și a cărții verzi, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că documentele nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că documentele nu ar fi fost autentice.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate