DOI BOTOȘĂNENI AU AJUNS LA SPITAL DIN CAUZA UNOR BUTELII

DOI BOTOȘĂNENI AU AJUNS LA SPITAL DIN CAUZA UNOR BUTELII
Un bărbat și o femeie din județul Botoșani au ajuns la Urgențe în această dimineață.
Un bărbat și o femeie din județul Botoșani au ajuns la Urgențe în această dimineață, după ce au fost răniți în două explozii de butelii care au avut loc în locuințele lor, aproape simultan.
Prima victimă este o femeie în vârstă de 84 de ani, din localitatea Rediu, comuna Răuseni. În urma exploziei, la fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda de Intervenție Trușești cu două autospeciale, Serviciul Voluntar Răuseni, o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Ajunși la intervenție, pompierii au constatat că explozia nu a fost urmată de un incendiu, pagubele materiale fiind ușoare, constând într-o ușă deteriorată și geamurile sparte de la două ferestre. Proprietara a primit primul ajutor de la echipajul SAJ, fiind ulterior preluată de ambulanța SMURD.
Potrivit medicilor, pacienta era conștientă și a fost stabilizată la fața locului. După ce s-a aplicat protocolul specific victimelor cu arsuri, femeia a fost transportată la Urgențe, prezentând arsuri de gradul I la nivelul feței și pe brațe.
Aproape în același timp, un bărbat de 72 de ani, din localitatea Ionășeni, comuna Trușești, a fost rănit într-un mod similar. Bărbatul a fost stabilizat la fața locului și preluat de un alt echipaj medical cu medic, de la Ambulanța Botoșani, pentru a fi transportat la spital.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














