Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, sub influența băuturilor alcoolice, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare
La data de 06 august a.c., în jurul orei 03.00, un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine și Siguranță Publică al Poliției mun. Onești, a depistat în trafic, un tânăr de 20 de ani din comuna Buciumi, care conducea pe strada Sintezei din mun. Onești un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat pe teritoriul Romaniei, acesta având montate plăcuțe cu numere provizorii expirate din data de 18 ianuarie a.c., atribuite unui alt autovehicul.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, sub influența băuturilor alcoolice, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.
Sursa: Realitatea de Botosani