Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă.
În data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 08.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieși din țară, ca pasager al unui autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care, asupra bărbatului, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților din România având aplicate datele și fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate în Germania, cu ajutorul unor prieteni, de la un cetățean român, căruia i-a plătit suma de 300 de euro, cu scopul de a o folosi pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă mai bine plătit pe teritoriul acestui stat.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Botosani