ANSVSA: ACȚIUNI DE CONTROL INTENSIFICATE ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

ANSVSA: ACȚIUNI DE CONTROL INTENSIFICATE ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ
Controalele vor avea în vedere prevenirea apariției tonxiinfecțiilor alimentare
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat intensificarea acțiunilor de control, până pe 24 decembrie 2024, pentru a asigura un comerț cu produse alimentare sigure, anunță instituția.
Controalele vor avea în vedere prevenirea apariției tonxiinfecțiilor alimentare și al răspândirii virusului Pestei Porcine Africane.
Se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar autorizaţi/înregistraţi sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor respectă normele sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor privind procesarea produselor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peşte, ouă) şi non-animală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), trasabilitatea acestora, precum şi condiţiile de ambalare, transport, depozitare şi comercializare până la consumatorul final.
Obiectivele vizate în cadrul acţiunilor de control sunt: pieţele agro-alimentare; abatoarele şi unităţile de tranşare a cărnii; unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală, precum şi unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării); unităţile de alimentaţie publică, pizzerii, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie; unităţile de tip hotelier şi pensiunile turistice; unităţile de tip hipermarket/supermarket, magazinele alimentare şi alte tipuri de unităţi care comercializează produse alimentare, potrivit Radio România Actualități.
Inspectorii vor realiza și controale în trafic, alături de Poliție și Jandarmerie, pentru a verifica dacă sunt respectate condiţiile sanitare veterinare legale pentru transportul animalelor şi al produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, precum şi restricţiile sanitare veterinare impuse pentru mişcarea porcinelor din gospodăriile populaţiei situate în zonele afectate de focare active de PPA.
Citește și:
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
- 20:30 - Ediție explozivă a emisiunii „Culisele Statului Paralel”: George Simion vine în platou să demaște planurile Sistemului privind implicarea României în războiul cu Iran
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











