Actualitate· 1 min citire

Accident grav în Botoșani: un copil de 3 ani a fost lovit de o mașină în propria curte. A fost transportat cu elicopterul

Elicopter SMURD

Elicopter SMURD

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 8 oct. 2026, 18:37

Un copil de trei ani din localitatea Hlipiceni, județul Botoșani, a fost rănit grav joi, 8 octombrie, după ce a fost lovit de un autoturism în curtea unei gospodării.

Echipajele medicale au intervenit imediat, iar starea copilului a impus solicitarea elicopterului SMURD pentru transferul către o unitate medicală de specialitate.

Copilul a fost găsit cu starea de conștiență alterată

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, care se afla în apropiere pentru o altă intervenție, a fost redirecționat către caz.

La sosirea medicilor, copilul prezenta policontuzii, deteriorarea stării clinice, alterarea stării de conștiență și o scădere a saturației de oxigen. Cadrele medicale au început imediat procedurile de stabilizare.

Ulterior, la fața locului a fost trimis și un echipaj de terapie intensivă mobilă, care a preluat copilul.

Elicopterul SMURD a preluat copilul

Având în vedere starea gravă a micuțului și necesitatea transferului rapid către o unitate medicală specializată, autoritățile medicale au solicitat intervenția elicopterului SMURD. Aparatul de zbor a aterizat în Hlipiceni și a preluat copilul pentru transportul către o unitate medicală din zona Iași.

Potrivit informațiilor preliminare, autoturismul ar fi fost condus de bunica băiatului, însă circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite. Polițiștii au început verificările pentru a clarifica modul în care copilul a ajuns în calea mașinii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate