A scăpat ca prin urechile acului, dar a rămas fără permis

A scăpat ca prin urechile acului, dar a rămas fără permis
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au reținut permisul de conducere al unui tânăr, de 18 ani, pentru nerespectarea indicatorului ”oprire”, la trecerea la nivel cu calea ferată.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au reținut permisul de conducere al unui tânăr, de 18 ani, pentru nerespectarea indicatorului ”oprire”, la trecerea la nivel cu calea ferată.
La data de 21 septembrie 2022, un tânăr de 18 ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe Drumul Județean D.J. 296, dinspre localitatea Dorobanți înspre localitatea Podeni, în momentul în care a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, semnalizată cu indicator rutier specific și cu indicator ”oprire”, nu a oprit, împrejurare î care a fost acroșat de trenul care circula pe ruta Iași-Dorohoi.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, conducătorul auto reușind să iasă singur din autoturism.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1450 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pe o perioadă de 120 de zile.
Sursa: Realitatea de Botosani
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:00 - Radu Miruță, după incidentele cu drone: „Militarii fac minuni cu ceea ce au la dispoziție”
- 20:57 - Nicușor Dan clarifică întârzierea raportului privind anularea alegerilor: „N-o să vă dau un termen”
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














